Anunţ public privind desfăşurarea şedintei de dezbatere publică pentru obţinerea AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU Deschiderea secţiei de zincare termică din Fagaraş

noutati2S.C. BERG – BANAT S.R.L., titular al proiectului „Instalaţie de zincare termică”, amplasament situat în Fagaraş, str. Negoiu nr. 1, judeţul Braşov, organizează şedinţa de dezbatere publică a solicitării de emitere a autorizaţiei integrate de mediu.

Informaţii privind impactul potenţtial asupra mediului a activităţii pentru care se solicită emiterea autorizaţiei integrate de mediu pot fi consultate în timpul programului de lucru, de luni până vineri, între orele 800 – 1600, la sediul ARPM Sibiu, str. Hipodromului nr. 2 A .

Sedinta de dezbatere publică va avea loc în data de 11.06.2009, ora 16, la sediul Primariei Fagaraş, judetul Braşov.
Observaţiile,sugestiile şi propunerile publicului se primesc în scris la sediul A.R.P.M. Sibiu, str. Hipodromului nr. 2 A sau la adresa de e-mail: office@arpm7c.ro, până la data de 10.06.2009

noutati3În 30 aprilie 2009 la Fagaraş s-a deschis a doua secţie de zincare termică BergBanat, prima secţie a fost deschisă în Timişoara în anul 2003 cu o instalaţie de zincare termică proiectată de Berg Germania.

Evenimentul a avut loc în hala BergBanat de pe platforma UPRUC, fiind prezenţi domnii Dr. Rolf Kohlgruber, Dan Vişoiu, Horia Vişoiu, primarul oraşului Făgăraş, persoane publice din Braşov şi Făgăraş.

Începând cu sfinţirea instalaţiei de zincare termică, evenimentul a fost deschis de directorul general Dan Vişoiu cu o prezentare a instalaţiei de zincare termică. În continuare, Dr. Rolf Kohlgruber a evidenţiat în prezentarea sa faptul ca această instalaţie de zincare termică este cea mai modernă din Europa de est. De asemenea a notat dimensiunea importantă a investiţiei realizate în Făgăraş şi a numărului mare de locuri de muncă creat.

În mod exceptional, s-a permis accesul  în  spatiul instalaţiei de zincare, pentru a observa îndeaproape etapele procesului de zincare. Cu această ocazie a fost realizată prima zincare termică în aceasta secţie.