01. Când a apărut procesul de zincare termică?
Primul pas (recunoscut oficial) a fost făcut de chimistul francez Melouin, care în anul 1742 a prezentat la Academia Regală din Franţa o metodă de protecţie a oţelului prin imersarea acestuia într-o baie cu zinc topit. În 1836, Sorel, un alt chimist francez, a obţinut patentul pentru protejarea oţelului cu zinc, după o prealabilă curaţire a acestuia cu o soluţie ce conţinea 9% acid sulfuric. Metoda a fost numită la acea vreme, vopsire galvanică (galvanic paint).
Într-un articol apărut în 1992 (cu sprijinul American Galvanizers Association), Charlotte Evans prezintă o posibilă istorie a zincării termice. În cercetarile ei de început, a găsit în cartea Proiecte strălucitoare (The Bright Design) scrisă de Katherine B. Shippen, faptul că fizicianul Luigi Galvani, cel care a descoperit bioelectricitatea şi care a numit fenomenul de contracţie al muschiului (datorită unui biocurent), galvanism, este considerat cel care a conceput procesul de zincare termică(galvanizare).
02. De ce după zincarea termică apar zone cu scursuri albe și ce sunt ele?
03. Se poate curăța rugina albă apărută pe suprafață după ce piesele au fost expuse în mediul ambiant?
04. Se pot rezinca piesele deja zincate dar care nu mai au un strat consistent de zinc?
05. Acoperă zincarea termică imperfecțiunile apărute la suduri si/sau preexistente pe suprafața metalului?
06. Ce este cenușa de zinc pe care o găsim uneori pe suprafața pieselor zincate? Dăuneaza ea protecției anticorozive?
Factorii principali care influențează apariția cenușilor, poziționarea și cantitatea sunt:
- găurire necorespunzătoare,
- geometria piesei,
- design necorespunzător.
Uneori independent de măsurile luate, apare un strat superior de cenușă, care se îndepărtează mecanic de către zincatori.
De menționat că sub stratul vizibil de cenușă există strat conform de zinc.
07. De ce apare efectul de fierbere al pieselor din fontă în baia de zinc? De ce efectul este mai vizibil la unele dintre piese?
Concentrația de siliciu, care în cazul fontelor ajunge și la 1% sau chiar 2%.
Apare o reacție exotermă (cu eliberare de temperatură) care se manifestă cu apariția fumului, a degajărilor de gaze și dizlocuire de zinc topit și formațiuni rămase după turnare. Acestea sunt motivele pentru care o structură care conține și piese din oțel și piese din fontă poate avea suprafețe afectate și în vecinătatea elementelor din fontă pentru care a apărut efectul de fierbere.
08. Care este coeficientul de alunecare al produselor după zincarea termică?
09. Ce este zincarea termică?
Zincarea termică protejează în trei moduri
- prin acoperirea completă a oțelului și crearea unei bariere între agenții corozivi și structura protejată
- prin sacrificiu (se comportă ca un anod care se sacrifică și participă la reacții chimice înaintea și în locul oțelului pe care îl protejează)
- prin stratul oxidic de autoprotecție (patină)
Ca exemplu, pentru mediul de corozivitate C3 (mediu urban și industrial), care este caracterizat prin pierdere de grosime de între 20 µm și 50 µm de oțel/an, zincarea termică protejează structurile metalice sacrificând doar între 0,7 µm și 2 µm/an.
Zincarea termică oferă cea mai sustenabilă soluție de protecție anticorozivă. Zincarea termică este complet predictibilă din punct de vedere al costului inițial și pentru toată durata de viață a structurii. Zincarea termică satisface rigorile economiei circulare.
Zincarea termică este un procedeu total integrabil în concepul BIM (Building Information Model) în primul rând pentru căoferă o imagine completă pentru protecția anticorozivă, aplicabilă încă din faza de proiectare pentru toată durata de viață a produsului.
10. Cum arată produsele după zincarea termică?
11. Se pot vopsi piesele zincate termic?
Suplimentar, este de menționat că pentru vopsire în câmp electrostatic există standardul europea EN 15773:2018 vopsire în câmp electrostatic peste zincare.
12. Se pot face corectii dupa zincarea termică în caz că apar greșeli sau modificări în proiect?
Recondiționarea trebuie efectuată fie cu:
- o vopsea adecvată cu conținut de zinc cu pigmenți pe bază de pulbere de zinc;
- o vopsea adecvată cu conținut de zinc cu pigmenți de zinc lamelar; un produs adecvat de pastă de zinc sau o baghetă de aliaj de zinc; pulverizare termică cu zinc (a se vedea ISO 2063-2[2]), în limitele practice ale acestor sisteme;
Acoperirea pentru reparare de pe suprafețele recondiționate trebuie să poată să furnizeze o protecție prin reacție de sacrificiu pentru oțelul pe care se aplică.
Tratamentul trebuie să includă eliminarea tuturor oxizilor, curățarea și orice tratament preliminar necesar pentru a asigura aderența.
Grosimea acoperirii pentru reparație pe suprafețele recondiționate trebuie să aibă o grosime medie de minimum 100 µm, cu excepția cazului în care se convine altfel, deoarece, de exemplu, o grosime diferită pentru suprafețele recondiționate este mai compatibilă cu grosimea înconjurătoare diferită a acoperirii prin zincare de pe piesă; sau când suprafața zincată urmează să primească o acoperire suplimentară și grosimea pentru suprafețele recondiționate trebuie să fie aceeași ca și pentru acoperirea prin zincare.